Jump to content
  • IceGame # Spatiu Publicitar

[Descoperiri] A fost inventat dispozitivul care produce electricitate atunci când ninge


BDragoS

Recommended Posts

electricitate_zapada_42715600.jpg

 

 

Cercetătorii încearcă mereu să găsească surse alternative de energie. Acestea ar ajuta, în primul rând, la protejarea mediului. Descoperirea cercetătorilor exploatează faptul că particulele de zăpadă poartă o sarcină electrică pozitivă, potrivit Science Alert.
 
„Zăpada este deja încărcată, deci ne-am gândit că de ce nu am aduce un alt material, cu sarcină electrică opusă, pentru a crea electricitate?”, a declarat Maher El-Kady, directorul tehnic al companiei Nanotech Energy.
 
Cum au obținut electricitate cu ajutorul zăpezii
 
Potrivit companiei, zăpada emite electroni, dar performanța dispozitivului depinde mult de eficiența materialului folosit pentru extragerea acestor electroni. Au testat un număr mare de materiale, inclusiv aluminiu sau teflon, de exemplu.
 
Compania a ajuns la concluzia că siliciul produce mai multă încărcătură electrică decât orice alt material. Cu ajutorul acestuia, au reușit să producă electricitate.
 
Cu siliciu pe post de strat triboelectric al dispozitivului, încărcătura electrică poate fi generată de diferite mecanisme de contact. Printre acestea se numără și zăpada care fie cade direct pe stratul de siliciu, sau care doar alunecă pe suprafața acestuia.
 
În alte configurații, cercetătorii au testat stratul de siliciu care intră în contact cu zăpada în timp ce era atașat de o roată de bicicletă sau chiar sub talpa încălțămintei pentru drumeții.
 
Deși cantitatea de electricitate generată de aceste teste nu a fost una uriașă, oamenii de știință spun că noua tehnologie ar putea ajuta la construirea de panouri solare în viitor. Acestea ar putea ajuta la generarea electricității în timpul sezonului rece, atunci când eficiența acestora este diminuată. În unele cazuri nu funcționează deloc.
 
Ninsoarea cade pe aproximativ 46 de milioane de kilometri pătrați din suprafața Pământului. Deci tehnologia s-ar putea dovedi foarte utilă.
Untitled-2.gif
Link to comment
Share on other sites

Please disable AdBlocker in order to help us keeping the forum up and running!

Join the conversation

You can post now and register later. If you have an account, sign in now to post with your account.

Guest
Reply to this topic...

×   Pasted as rich text.   Paste as plain text instead

  Only 75 emoji are allowed.

×   Your link has been automatically embedded.   Display as a link instead

×   Your previous content has been restored.   Clear editor

×   You cannot paste images directly. Upload or insert images from URL.

×
×
  • Create New...

Important Information

By visiting our community, you agree to our Terms of Use.